A treia Duminica a Postului Mare este inchinata Sfintei Cruci, astfel in 7 aprilie 2013, Biserica Ortodoxa se va afla in Duminica Sfintei Cruci. In cele ce urmeaza va prezentam mai multe informatii referitoare la sarbatorile inchinate Sfintei Cruci.
Cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile ortodoxe inchinate cinstirii Sfintei Cruci este Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie (Numita in popor si Cirstov (de la vechiul slav Krestovu deni - Ziua Crucii) sau Cristovul viilor, pentru ca atunci incepe culesul viilor (vezi Adamescu-Candrea, Dict. enciclopedic ilustrat «Cartea Romaneasca», p. 287) pe care, precum am vazut, unii o numara intre praznicele imparatesti. In aceasta zi sarbatorim de fapt amintirea a doua evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci:
- Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in vazul poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335 (Dupa Cronica alexandrina, aceasta s-ar fi intamplat in anul 320, dar Sozomen (Ist. bis. II, 1) plaseaza faptul dupa Sinodul I ecumenic; iar dupa Egeria (Peregrinatio..., cap, XLVIII) aflarea ar fi avut loc in-ziua de 13 sept., ziua in care s-a facut, la 335, sfintirea bisericii Sfantului Mormant)
- Aducerea sau intoarcerea Sfintei Cruci de la persii pagani, la anul 629, pe timpul imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o, cu mare cinste, in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, dupa ce patriarhul Zaharia a inaltat-o in vazul credinciosilor la 14 septembrie 630.
Dupa marturia unei cronici anonime, sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci ar fi luat fiinta in anul 335; in acel an, in ziua de 13 septembrie, a avut loc sfintirea celebrei basilici construite de imparatul Constantin cel Mare deasupra mormantului Domnului; iar a doua zi, fiind adunati acolo cu acel prilej multi episcopi si credinciosi, episcopul Macarie al Ierusalimului a aratat, pentru prima data, de pe amvonul bisericii, sfantul lemn al Crucii Rastignirii, pentru ca sa-l vada si sa-l cinsteasca toti cei de fata. De atunci a ramas definitiv ziua de 14 septembrie ca sarbatoare a «inaltarii» sau «Aratarii» Sfintei Cruci. Cu timpul, sarbatoarea principala de la 13 septembrie, adica aniversarea anuala a sfintirii bisericii lui Constantin, care prilejuise inaltarea solemna a Sfintei Cruci, a ramas in umbra si, desi a fost celebrata prin slujba zilei, care figureaza inca in Mineiul ortodox pe septembrie (la ziua de 13), ea a ramas ca o simpla inainte-praznuire a sarbatorii Inaltarii Crucii, de a doua zi (14 septembrie), pe care a trecut accentul principal. La aceasta s-a adaugat si amintirea aflarii Sfintei Cruci, care se sarbatorea pana atunci la date diferite: la unii in Vinerea Patimilor, la altii in Lunea Pastilor.
Cu toate ca pelerina apuseana Egeria afirma ca aflarea Crucii a avut loc in aceeasi zi in care s-a sfintit biserica Sfantului Mormant, adica la 13 septembrie, se pare ca, la inceput, Aflarea Sfintei Cruci si inaltarea Sfintei Cruci au fost sarbatori separate si serbate la date diferite, asa cum, de altfel, le gasim inca pana astazi la unele popoare crestine. Astfel, pe cand Inaltarea Sfintei Cruci se sarbatoreste pretutindeni (inclusiv la catolici), la 14 septembrie, Aflarea Sfintei Cruci e sarbatorita in Biserica apuseana la 3 mai: Inventio Sanctae Crucis, sarbatoare care asociaza cultul Crucii cu Festivitatile pascale, fiind la origine aniversarea anuala a sfintirii basilicii Sfintei Cruci din Roma, zidita de Sfanta Elena in amintirea Crucii salvatoare, care se aratase pe cer fiului ei. Aici Sf. Elena a adus apoi o parte din lemnul Sfant al Crucii descoperite de ea, care se pastreaza pana acum. La abisinieni si in Biserica din Ale-xandria, Aflarea Crucii se serbeaza la 4 mai, iar la copti si la arabi la 6 martie. Ca o reminiscenta a vechii sarbatori a Aflarii Sfintei Cruci (de la 6 martie), trebuie privita in calendarul ortodox de azi Duminica a treia din Paresimi, numita a Sfintei Cruci.
Fiind sarbatoare de origine palestiniana, la inceput, Inaltarea Sfintei Cruci avea un caracter local. Serbarea ei era limitata la Ierusalim, unde, precum am vazut, se pastra lemnul Crucii Rastignirii, de la descoperirea lui pana la 634 (635), cand a fost dus la Constantinopol. Procesiunea solemna, prin care se cinstea odinioara Sfanta Cruce in Cetatea Sfanta, s-a pastrat de altfel acolo pana astazi in randuiala slujbei din ziua de 14 septembrie (in ajun se face slujba arhiereasca a Privegherii cu Litie in biserica Invierii. A doua zi, dupa Liturghie, proiestosul slujbei poarta Sfanta Cruce, mergand in procesiune la locul aflarii Sfintei Cruci, in timp ce corul canta «Cruce insemnind Moisi...» dupa ce se face acolo rugaciune, episcopul Taborului merge cu pompa la Golgota, unde se face inaltarea solemna a Sfintei Cruci si apolis. Apoi se suie toti la Patriarhie, unde se face rugaciune (Polihroniu) pentru patriarh (vezi rev. Nea Sion Ierusalim, nr. din august-bctombrie 1961, p. 234). Cu timpul, sarbatoarea s-a intins si in partile Constantinopolului (sec. V), unde ceremonialul ei a primit o noua stralucire si dezvoltare, mai ales din sec. VII, de cand Sf. Lemn a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (634-635) (Sarbatoarea propriu-zisa de la 14 septembrie era precedata la Constantinopol de patru zile pregatitoare, in care avea loc inchinarea Crucii in ziua de 14 septembrie se facea inaltarea solemna, ca odinioara la Ierusalim. Sarbatorirea se prelungea apoi pana Duminica viitoare (DACL, III, 3139) , generalizandu-se treptat, pana prin sec. VI, in toata Biserica de Rasarit: in calendarul roman, sarbatoarea a fost introdusa de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine, iar in Biserica Armeana, Inaltarea Sfintei Cruci face parte dintre primele cinci sarbatori mai mari si are data variabila, fiind sarbatorita in Duminica cea mai apropiata de 14 septembrie (intre 11- 17 sept).
Spre deosebire de alte praznice imparatesti, Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de Patimile si moartea Mantuitorului.
c) A doua sarbatoare importanta a Sfintei Cruci este Duminica a treia din Postul Pastilor, numita Duminica Crucii, cu data variabila, instituita la Constantinopol in sec. VIII. Caracteristica slujbei din aceste doua sarbatori principale ale Sfintei Cruci este ritualul scoaterii solemne si venerarii sau inchinarii Sfintei Cruci, care are loc intre Utrenie si Liturghie. El inlocuieste si aminteste ceremonia liturgica a expunerii (aratarii sau inaltarii) solemne si a venerarii generale a Sfintei Cruci, care avea loc odinioara la Ierusalim, apoi si la Constantinopol, in Vinerea Patimilor din cultul bizantin, dar a pierdut din importanta si stralucirea de odinioara, fiind eclipsata de ritualul posterior al Prohodului; in schimb si-a pastrat amploarea si importanta din vechime la sirieni, la coptii egipteni si la armeni.
In calendarul ortodox mai avem inca doua sarbatori, mai putin importante, ale Sfintei Cruci (fara serbare), si anume:
1. Ziua de 1 august, care coincide cu inceputul postului Santa-Mariei si se numeste Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei si de viata facatoarei Cruci, in amintirea liberarii minunate a grecilor din robia saracinilor, pe timpul imparatului Manuel Comnenul (sec. XII), cu ajutorul Sfintei Cruci. La Constantinopol se serba prin procesiunea cu lemnul Sfintei Cruci. In unele biserici (rusesti) se face sfintirea apei mici.
2. Alta sarbatoare (fara tinere) a Sfintei Cruci este la 7 mai, cand praznuim pomenirea aratarii semnului Sfintei Cruci pe cer in timpul imparatului Constantie (fapt petrecut probabil la 351 si relatat intr-o scrisoare a Sfantului Chirii al Ierusalimului catre imparatul Constantie). Slujba zilei aminteste acest eveniment, slavind Sfanta Cruce (vezi Mineiul pe mai, ziua 7).
3. In cadrul Octoihului, avem, de asemenea, doua zile pe saptamana consacrate cinstirii speciale si permanente a Sfintei Cruci. In serviciul divin zilnic al Bisericii Ortodoxe, si anume miercurea si vinerea. In aceste zile, cantarile Octoihului de la toate glasurile, care se combina cu cele ale sfintilor din Minei, cinstesc Patimile Domnului si Crucea Rastignirii, instrumentul patimirii Lui si altarul pe care Iisus S-a adus pe Sine jertfa pentru mantuirea lumii. (Informatii preluate din Liturgica Genereala a Pr. Prof. Dr. Ene Braniste)