Pe 2 noiembrie 2012 Colegiul National "Ion Maiorescu” din Giurgiu a implinit 143 de ani de la infiintare. Cu Binecuvantarea Preasfintitului Parinte Ambrozie, la aceasta aniversare, Pr. Tudor Georgian Bogdan impreuna cu Diacon Cristescu Adrian, profesori de Religie la acest liceu, au savarsit o slujba de multumire. La finalul slujbei au fost sfintite icoanele cu chipul Maicii Domnului, incadrata de Sfintii Ioachim si Ana. Aceste icoane au fost daruite pentru fiecare sala de curs a liceului de Parohia "Buna-Vestire” din Giurgiu, dupa cum informeaza episcopiagiurgiului.ro.
"In 1869 ia fiinta Gimnaziu Nr. 1 din Giurgiu, acesta primeste numele de "Ion Maiorescu”, prin hotararea Consiliului profesoral din 20 ianuarie 1890. In anul 1920 se trece la invatamantul liceal pornind cu clasa a V-a. Din anul 1996 liceul se transforma in Colegiul National "Ion Maiorescu”. O scurta perioada de timp, intre anii 1993-1998, aici a functionat, cu binecuvantarea vrednicului de pomenire Parinte Patriarh Teoctist, Seminarul Teologic din Giurgiu, ulterior acesta fiind mutat in sediul actual”, a relatat Dl. Prof. Ion Dinca, fost director al Colegiului National "Ion Maiorescu”.
Sursa: basilica.ro