240 de elevi in vizita la sediul Episcopiei Giurgiului

240 de elevi in vizita la sediul Episcopiei Giurgiului
Peste 240 de elevi au fost primiti marti, 2 aprilie, de catre Preasfintitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Centrul eparhial, in cadrul programului de activitati extradidactice "Sa stii mai multe! Sa fii mai bun!“. In sala de carte a Muzeului Episcopiei, Preasfintia Sa i-a felicitat atat pe profesorii participanti, cat si pe copii, care au avut posibilitatea sa vizioneze, cu acest prilej, exponatele de valoare ale muzeului. La Centrul cultural "Nichifor Crainic“ din cadrul Centrului eparhial, copiii au aflat mai multe despre opera si personalitatea profesorului de teologie vlascean, iar prin vizita la Centrul pentru copii si tineret "Sfantul Ioan Valahul“ au aflat mai multe despre Sfanta Liturghie si celelalte Sfinte Taine ale Bisericii si au avut posibilitatea sa imprumute carti de la biblioteca dotata cu peste 2.000 de titluri. 
 
"Prin latura lor comuna, Biserica si Scoala au fost si trebuie sa ramana inseparabile, avand in vedere misiunea lor educationala dezvoltata deopotriva in plan vertical si orizontal, formarea spirituala si intelectuala fiind singurele cai spre realizarea unei personalitati complete, capabile de progres real. Actiunea celor opt clase ale invatamantului primar de la Scoala nr. 3 din Municipiul Giurgiu realizata la sediul Episcopiei Giurgiului este rodul colaborarii permanente dintre Sectorul Invatamant si profesorii care au realizat proiectul activitatilor «Sa stii mai multe! Sa fii mai bun!». 
 
De altfel, buna comunicare dintre cadrele didactice de la diferite institutii de invatamant si Episcopie s-a materializat in timp si prin alte actiuni comune, astfel facandu-se dovada ca intre Biserica si Scoala exista o armonie generata in mod egal de scopul comun si calitatea personalului didactic“. La final, prin purtarea de grija a chiriarhului, fiecare elev a primit in dar icoane, iar cadrele didactice, ultimul numar al revistei "Familia Ortodoxa“, ne-a declarat pr. Georgian Tudor, consilier al Sectorului Invatamant si activitati cu tineretul al Episcopiei Giurgiului. (Gh.C. Popa)
 
Sursa: ziarullumina.ro