Parintii care doresc sa-si inscrie copiii la ora de religie pentru anul scolar in curs au posibilitatea sa depuna cereri la secretariatul scolii pana la 6 martie 2015.
Elevii pot participa la ora de Religie in semestrul al doilea al anului scolar 2014-2015 doar daca se va depune o cerere prin care se solicita acest lucru!
Este vorba de un formular tip care trebuie completat de parinti sau de reprezentantii legali ai copilului minor sau, daca elevul este major, de el insusi.
Cererile se depun la secretariatele institutiilor de invatamant si pot fi completate pe loc.
Presedintele Asociatiei Parinti pentru Ora de Religie a transmis cu acest prilej catre toti parintii si tutorii copiilor din tara indemnul de a merge la scoli pentru depunerea cererilor, fara de care elevii nu vor mai putea sa participe la ora de religie: „Cererea este extrem de usor de completat. Trebuie introduse date precum numele parintelui, codul numeric personal, unitatea de invatamant si, foarte important, cultul pe care copilul vrea sa-l studieze, deoarece in spatele acestei cereri se afla si o lista a tuturor cultelor recunoscute de stat conform prevederilor Legii 489/2006. Va asigur ca Asociatia Parinti pentru Ora de Religie va face tot ceea ce se poate pentru ca elevii, indiferent de cultul lor, sa aiba o ora de religie. Cred cu tarie ca daca nu facem aceste hartii repede s-ar putea ca unii sa se grabeasca si sa arunce cu pietre mai repede decat ne asteptam. Ii rog pe profesori, diriginti, invatatori sa stabileasca intalniri cu parintii si sa faca tot posibilul ca aceste formulare sa fie completate si depuse pana cel tarziu pe 6 martie. Trebuie doar sa ne exprimam optiunea pentru ora de religie! E adevarat ca sunt foarte multe lucruri care trebuie imbunatatite la calitatea orei, dar pentru aceasta cred ca putem sa lucram cu succes impreuna, parintii si profesorii de religie, si nicidecum sa renuntam la ea. Este esential sa-i invatam pe copiii nostri care sunt valorile reale ale umanitatii, ale crestinismului, cu atat mai mult ale Ortodoxiei. Religia este pentru toti si chiar exista solutii ca toata lumea sa aiba o ora de religie de la care sa plece innobilati“.
Sursa:ziarullumina.ro